Cum te dezvolți personal învățând limbi străine
Sunt persoane care aleg să se dezvolte pe plan personal, iar acesta este un lucru extraordinar! Fie că citesc diverse cărți, merg la cursuri, fac terapie sau se relaxează privind documentare, toți aceștia sunt pași importanți pentru o personalitate de succes. Puțini știu însă că învățarea limbilor străine sporește acest proces. Dacă ești aici, cu siguranță vrei să știi cum procedează profesorii Libelo, ce fel de metode utilizează, pentru a-i face pe cursanți să descopere această funcție, terapeutică am putea spune, a limbilor străine. Deci, stay tuned!
În general copiii și adolescenții participă la cursuri de limbi străine pentru a avea rezultate mai bune la școală. Din această cauză profesorii se lovesc de foarte multe atitudini negative din partea lor, întrucât se simt copleșiți de responsabilitatea de avea note mari, poate chiar de a le face pe plac părinților, trecând astfel peste câteva aspecte esențiale ce țin de învățarea unei limbi străine. În astfel de cazuri evident că încercăm să empatizăm cât mai mult cu cei mici, să-i facem să înțeleagă că ceea ce simt e normal. Astfel, ei vor înțelege că le suntem aliați și nu contribuim la lupta împotriva voinței lor. Imediat după ce le câștigăm încrederea începem să le arătăm și altă “față” a limbii străine, adică ori să simplificăm, ori să ieșim de tot (pentru un timp) din zona problemelor dificile de gramatică. Încercăm pe cât posibil să le arătăm că se poate și altfel, cum ar fi: să traducem o melodie cunoscută, să ne jucăm cu vocabularul, să vedem un film sau să purtăm diverse discuții pe diferite subiecte ce țin de țara respectivă, de pasiunile lor sau de cultură.
Practic, așa i-am cucerit. Dar nu numai acest lucru este important, ci evoluția pe care ei o vor avea din acel moment. Atât copiii, cât și adolescenții vor putea folosi limba străină pentru a deveni adulți cu personalități complexe. Vor învăța, încă de mici, foarte multe lucruri ce țin de cultura altor state, tradiții, obiceiuri, istorie. Toate aceste cunoștințe vor alimenta încrederea în propria persoană. Creșterea ego-ului este un pas esențial în dezvoltarea personală, iar metoda a funcționat cu toți cursanții care ne-au trecut pragul.
Însă, a crește din punct de vedere personal nu înseamnă numai atât. În primul rând trebuie să existe un echilibru între minte și latura emoțională. Cea din urmă este legată de partea culturală, artistică, deci ceea ce se regăsește în paragraful anterior. Mintea este ținută în priză de exerciții, provocări și punerea în practică a cât mai multor sisteme de gândire. De această dată ne vom referi la situația adulților care vin la centrul Libelo și care au plecat de fiecare dată mulțumiți de faptul că reușesc să țină pasul cu materia.
Gramatica este, în primul rând, o provocare extrem de mare, mai ales când este vorba despre o limbă nouă. Exercițiile sporesc activitatea creierului, fapt dovedit științific. Plus de asta, sistemul de gândire într-o limbă străină este cu totul altul, iar acest lucru diversifică substanțial activitatea și orizontul cursantului. Astfel, învățarea unei limbi străine este o metodă de evoluție personală care sporește gândirea, frecvența și modifică definitiv modul în care vezi lucrurile. Dacă începi să gândești în limba străină pe care o înveți și îți alternezi vocea interioară cu limba maternă vei vedea că brusc vei găsi mult mai multe modalități de a rezolva o problemă, vei găsi diverse moduri de a-ți organiza timpul, de a reacționa în anumite situații. Până la urmă, dezvoltarea personală trebuie să plece de la autodepășire și disciplină.
Nu în ultimul rând, orice limbă străină te poate ajuta dacă vrei să-ți construiești propria afacere. Să spunem că te-ai plictisit de actualul job sau poate vrei de ceva timp să ai un business al tău. O limbă străină te poate ajuta în foarte multe feluri, plecând chiar din faza de informare. Fie că e vorba de colaboratori, de parteneri, angajați fie vrei să faci acest pas chiar într-o țară străină. Nu mai vorbim despre anumite cursuri, formări sau training-uri care te pot ajuta extrem de mult. Dezvoltarea personală are legătură inclusiv cu ceea ce iubești să faci, iar dacă îți însușești aceste noi cunoștințe chiar poți avea oportunități surprinzătoare.
Încă nu te-am convins? Te așteptăm oricând la sediul Libelo pentru un curs de probă, gratuit, tocmai pentru a-ți arăta că totul este posibil cu puțină motivație. Vom face tot ce ne stă în putință să ne adaptăm metoda de predare pe stilul tău, astfel încât să pleci de la noi plin de energie, cu noi cunoștințe folositoare și convins de faptul că tot efortul nostru vine în sprijinul tău.